Directorul Societății de Transport București (STB), Adrian Criț, afirmă că a fost notificat de sindicaliști privind începerea conflictului colectiv de muncă, aceștia amenințând cu greva generală, în cazul în care nu sunt majorate salariile. În prezent, un șofer angahjat al STB câștigă peste 6.600 de lei net pe lună, însă unii au cerut și un așa-numit "spor de burduf", pentru conducerea vehiculelor cu o lungime mai mare.
Se anunță un nou blocaj în transportul public de suprafață din Capitală, după cel de anul trecut care a durat 5 zile.
Au trecut trei luni de la greva STB care a paralizat Capitala și care a fost declarată ilegală de către instanță.
1.961 de angajați ai firmei de transport public a Bucureștiului, STB, sunt cercetați disciplinar după ce au refuzat să își îndeplinească îndatoririle de serviciu în ianuarie, când greva a paralizat capitala.
Sorin Ioniță, Președintele Expert Forum, a explicat, la PROFIT NEWS TV, situația de la STB, unde în urmă cu circa o săptămână angajații companiei de stat au intrat în grevă. Lipsa investițiilor și influențele politice și-au spus cuvântul pentru încă o companie controlată de stat.
Directorul general al STB, Adrian Criț, a anunțat că se fac verificări pentru identificarea tuturor celor care au participat la declanșarea protestului ilegal, aceștia urmând a fi cercetați de Comisia de disciplină. Criț a precizat că vor exista ”cu siguranță” concedieri, anunțând, totodată, că există foarte multe solicitări de angajare. În plus, directorul STB a precizat că toate abonamentele vor fi prelungite cu durata grevei.
Salariații Societății de Transport București au decis suspendarea grevei după cinci zile, autobuzele, troleibuzele și tramvaiele au ieșit marți dimineață pe traseele din Capitală, anunță sindicatul.
Directorul STB, Adrian Criț a declarat, luni, la emisiunea Talk News de la PROFIT NEWS TV, că îi așteaptă pe reprezentanții sindicatului reprezentativ al transportatorilor la discuții, în aceatsă seară, la Primăria Generală, cu CA-ul companiei, până acum, Vasile Petrariu refuznd orice fel de dialog cu conducerea STB. Potrivit lui Criț, tendința de revenire a șoferilor pe trasee este una crescătoare, ajungând astăzi la 35%, însă a precizat că nu știe dacă marți se va relua traficul normal pe mijloacele de transport în comun din Capitală. Directorul STB a ținut să precizeze cănu va demisiona și nu va ceda șantajului acestui sindicat.
Luni este a cincea zi de grevă la Societatea de Transport București (STB), după ce negocierile au eșuat. Totuși, unele mijloace de transport ale societății se află pe trasee. 20% dintre șoferii și vatmanii care ar fi trebuit să se afle, cu vehiculele, pe străzile din București fac acest lucru luni dimineață.
Directorul general al Societății de Transport București, Adrian Criț, face din nou apel către angajații societății „să nu mai dea crezare” liderului principalului sindicat din societate, Vasile Petrariu, consilier general PSD, Criț arătând că, cu fiecare zi în care protestul angajaților STB continuă, situația financiară a societății devine mai dificilă.
Liderul principalului sindicat din Societatea de Transport București Vasile Petrariu, consideră „ciudat” faptul că el și colegi ai săi au fost chemați să dea declarații, inclusiv în weekend, în contextul sesizărilor penale făcute ca urmare a grevei care a fost declarată ilegală de către instanța de judecată.
Greva declanșată de angajații Societății de Transport București (STB) continuă și duminică, în ciuda deciziei Tribunalului București, care a declarat protestul.
Depourile STB Colentina și Titan funcționează în integralitate la această oră, anunță primarul Capitalei Nicușor Dan, careprecizează că la numărul de telefon dedicat au fost deja primite reclamații despre intimidări și agresiuni ale liderilor sindicali la adresa șoferilor și vatmanilor care vor să iasă pe traseu.
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, anunță că pune la dispoziția șoferilor și vatmanilor din STB un număr cu apel gratuit la care aceștia pot apela dacă sunt amenințați sau agresați, fiind împiedicați de către reprezentanți ai sindicatului să iasă pe traseu. Dan dă asigurări că se va păstra confidențialitatea asupra celor care sună și că Poliția va interveni cu operativitate. Totodată, edilul anunță sprijin juridic pentru cei care se tem de eventuale repercusiuni din partea sindicatului.
Directorul Societății Transport București (STB), Adrian Criț, anunță că primele estimări privind pierderile financiare înregistrate de societate în cele trei zile de grevă se ridică la 20 de milioane de lei, el adăugând că siguranța locurilor de muncă ale angajaților societăți este pusă în pericol dacă aceștia continuă protestul, întrucât situația financiară a STB se va agrava. Acesta promite șoferilor și vatmanilor care duminică reintră pe traseu, că dacă nu au comis fapte penale, cercetarea disciplinară în cazul lor nu va produce efecte.
Conducerea Societății de Transport București va avea sâmbătă, începând cu ora 13:00, o ședință pentru a estima pagubele provocate de greva angajaților, a declarat, pentru Agerpres, directorului general al STB, Adrian Criț,
Procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 au deschis un dosar penal în legătură cu organizarea grevei de către salariații de la Societatea de Transport București (STB).
Greva angajaților de la Societatea de Transport București (STB) continuă și vineri, pentru a doua zi consecutiv.
Tribunalul București a admis cererea Societății de Transport București (STB) de suspendare a grevei declanșate de sindicaliști, activitatea în transportul public din Capitală urmând a fi reluată imediat.
Primarul Capitalei Nicușor Dan a declarat că greva de la Societatea de Transport București, în urma căreia mașinile nu au ieșit pe traseu, este ilegală, fiind o acțiune foarte gravă, care afectează foarte mulți bucureșteni, din toate categoriile
Autobuzele, troleibuzele și tramvaiele din București nu circulă în această dimineață. Mii de oameni, care au plecat de acasă la prima oră, au rămas blocați în stațiile în care mijloacele de transport nu au mai ajuns.